Paducel

Despre virtuțiile păducelului, arbustul despre care se spune că a fost special creat de Dumnezeu pentru a ajuta omenirea, au vorbit de-a lungul timpului toți învățații vremii, începând cu anticii Galenius și Dioscorides.
În Evul Mediu, chimistul Paracelsus a introdus frunzele și florile de păducel în celebrele sale elixiruri de tinerețe și viață lungă, iar ulterior planta a devenit celebră în toate țările Europei și întreaga lume.

În ceea ce-i privește pe francezi, aceștia numesc preparatele din păducel laptele bătrânilor, ca o aluzie la florile albe ale plantei și la proprietățile tămăduitoare cu totul ieșite din comun constatate la persoanele vârstnice, care au probleme cu inima.

Convinși că păducelul le prelungește viața cu cel puțin zece ani, bătrânii francezi consumă zilnic cel puțin un ceai.

În România, istoria păducelului provine de la daco-romani, care au omagiat proprietățile miraculoase ale acestuia.

Pe vremuri, tinerii care au primit mărțișoare de 1 martie, căutau un păducel mai înalt, de ramurile căruia agățau mărțișorul, în speranța că tot anul vor fi la fel de frumoși ca florile, norocoși, feriți de boli și de deochi.

Medicina tradițională folosește preparatele din păducel la peste 50 de afecțiuni, în principal la cele cardiace și nervoase.

Păducelul conține acid crataegic, un compus triterpenic format din trei acizi organici (cratagolic, neotegolic şi acantolic).

Alte proprietăţi terapeutice derivă din acţiunea unor derivaţi flavonoidici şi antocianici, diferiţi acizi (ursolic, oleanolic, clorogenic, cafeic, citric, tartric), taninuri de natură catehinică şi amine biogene (tiramină, amilamină, trimetilamină, feniletilamină).

This post is also available in: Engleză