Fenicul

Licoarea poeților din vechime, feniculul are o istorie dramatică dar amuzantă în același timp. Pitagora l-a recomandat alături de anason drept tratament pentru epilepsie, dar a fost recunoscut ca medicament şi condiment încă de acum 3.500 de ani la egipteni şi apoi la romani. În Imperiul Roman era cultivat în regiunea Toscanei şi era utilizat cu preponderență de aristrocrație,după festinurile tradiţionale ale patricienilor, pentru efectele sale calmante asupra sistemului digestiv.

În Europa Centrală ajunge în secolul al IX-lea, în timpul domniei lui Carol cel Mare, care a promulgat reglementări clare privind speciile ce pot fi cultivate în incinta mănăstirilor sau de clasele nobiliare, precizând plantele şi condimentele ce pot fi utilizate în hrana oamenilor şi animalelor.

Pulberea preparată din semințe de fenicul ajută la tratarea celulitei, depresiilor, amenoreei, digestiei lente, durerilor de cap. Vinul preparat din fructele de fenicul reprezintă un remediu natural excelent. Fructele de fenicul au proprietatea de a calma și alina durerile de orice natură și se pot utiliza sub forma de diverse preparate.

This post is also available in: Engleză